Blog Testare si evaluare
illustration depicting a sign post with directional arrows containing a pessimist or optimist concept. Blurred background.

Test: Optimist sau pesimist?

Posted by Tineri De Succes | august 17th, 2017 | No responses

Optimismul poate fi învăţat, deoarece este mai mult o chestiune de atitudine decât o trăsătură de personalitate. Aceasta înseamnă că oricine poate dobândi capacitatea de a vedea partea bună a unei situaţii.

Optimiştii nu sunt neapărat persoane exagerat de vesele, ci persoane care sunt oricând gata să acţioneze cu încrederea că totul va duce către un deznodământ favorabil.

În egală măsură, optimiştii sunt persoane care sunt conştiente de faptul că momentele dificile trec şi că stările de stres sau de tensiune nu se prelungesc la infinit. Spre deosebire de pesimişti, optimiştii nu văd sfârşitul lumii în fiecare mic eşec ori refuz.

Optimiştii văd obstacolele ca pe provocări şi acţionează în consecinţă. Ei au încredere în forţele proprii şi cred că şi ceilalţi îi vor sprijini să-şi atingă scopurile.

Optimiştii nu sunt neapărat teribil de norocoşi şi nu aşteaptă nici un ajutor supranatural pentru ca viaţa lor s-o ia pe făgaşul dorit.

Ei acţionează plini de energie şi dinamici şi rămân mereu deschişi către relaţii şi planuri noi.

Motivul pentru care optimiştii reuşesc mai mult decât pesimiştii este acela că ei primesc mai mult sprijin deoarece sunt percepuţi ca simpatici şi carismatici.

Pesimiştii care-şi plâng de milă, se frustrează sau irită foarte uşor şi în general evită provocările, sunt adesea marginalizaţi datorită energiei negative pe care o emană.

Optimiştii au şi ei momentele lor de tristeţe, dar nu se lasă copleşiţi de ele. Ei caută soluţii şi chiar le pun în aplicare.

Pentru optimişti, există întotdeauna promisiunea unei zile de mâine mai bună.

Pesimist sau optimist?

Poţi afla dacă eşti pesimist sau optimist făcând testul nostru de personalitate.

Este important să te cunoşti mai bine pentru a putea atinge SUCCESUL dorit!

Dacă eşti o fire optimistă, continuă să-ţi cultivi atitudinea care te susţine în viaţă şi carieră!

Dacă tinzi să fii prea negativ, încearcă să te gândeşti mai des la aspectele pozitive ale existenţei tale!

 

 

 

Lasă un răspuns